|
Vorbeşte Doamne, clipele se scurg
Şi cerul parcă-i mai sărac de stele,
Par zilele adeseori mai grele
Când totul se înveşmântă în amurg.
Vorbeşte Doamne, vremea e puţină
Cărarea se îngustează tot mai mult -
Aş vrea cât mai e timp s-ascult
Cereasca simfonie în surdină.
Şi de-aş mai vrea să mă răsfăţ o vreme
Cu lumea pironită-n pământesc,
Adu-mi aminte de-un tărâm ceresc
Lipsit de înguste, sumbre teoreme.
Nu înceta Prea Bune să-mi vorbeşti
În astă lume atât de trecătoare,
Cuprinsă-n cea din urmă încercare
Pierzaniei, în lucruri nefireşti.
|
|
