|
Ce mai este pe-Acasă, Bunul meu Tată? Mai stau îngerii cu oprelişti de foc la grădină, Inima Ta la fel de cu jale suspină? O simţi tot atât de uitată?
Să ştii că şi-n inima mea e târziu, Lumina la ferestre e bătrână. Mi-i alergarea oarbă şi străină, Iar gândul fără Tine e pustiu.
Pe drumul dinspre Casă-a asfinţit, Mi-e iarnă printre vise fără stele. Uitările m-au troienit şi ele, Iar aşteptarea-mi se ascunde-n mit.
Poate la Tine nu-s clepsidrele murind, La mine însă moare orice clipă. Mă tem ca-n marea timpului risipă Să nu mă pomenesc cu dorul inimii pălind.
Îţi scriu, că Te aştept mult mai devreme, De la un pol la altul mi-e urât. Sunt chipul Tău în bezne coborât Şi-ţi scriu aceste semne să Te cheme.
|