Apusul unor zori

S-au născut murind,
Nici măcar n-au visat de câteva ori
Şi drumul lor a apus.

De-abia învăţaseră
Să-şi audă numele rostit,
Şi numele lor... a murit.

Parcă ştiind că vor trece devreme,
Au iubit dintr-o dată, deplin,
Până ce dragostea lor s-a oprit
Într-o clipă de chin.

Graba lor e potop de durere,
Plânge vremea cu noi,
Plânge cu noi Dumnezeu...

Se grăbeau la-ntâlnire,
Pentru ultima dată;
Şi-ntâlnirea n-a mai fost,
A fugit.

Poate că seninul din privirile lor
Răspândea mult prea multă lumină,
Poate că zâmbetul lor era prea peste tot,
Iar vrăjmaşul, turbat, i-a lovit.
Dar Satana
Încă-o dată greşeşte,
I-a luat dintre noi,
Dar i-a dus
La un pas de Acasă
Şi-ntâlnirea,
Amânată acum,
Tot va fi.