|
Jeluire de neplecare
de Benone Burtescu
Bate cât ştii mai frumos inima mea
Să nu mai poată pleca!
Bate a iubire cum n-ai mai bătut,
A strigăt, a chemat, a durut...
Bate a dor când ziua şi noaptea încep să se îngâne
Poate cine ştie, va rămâne…
Bate a drag, a săruturi şuvoi...
Poate se va întoarce curând înapoi.
Ochilor, priviţi-o cu melancolia culorilor de-amurg
Cu văpaia culorilor de zori,
Poate s-or opri paşii ei călători!...
Priviţi-o cu tremurul trist al stelelor mereu depărtate...
Poate se va întoarce de la drum jumătate!
Cu aurul lacrimilor priviţi-o,
Cu zâmbetul povestilor peste copii,
Poate cine ştie…se va răzgândi...
Mâinele mele…mângâiaţi-o ca nicicând mai dulce
Ca să rămană între voi să se culce.
Învăluţi-i tălpile cu freamătul clipelor de dragoste lin
Poate va mai sta puţin...
Mângâiaţi-o ca şi cum cireşul ceresc, scuturându-i în păr sărbători
Ar reda-o copilăriei într-o ploaie de flori.
Inima, ochilor, mâinilor, acum, pân' nu se-ntunecă lumina
Faceţi ceva să îmi rămână regina!
De nu, inima, oricât de drept
Ca o străina îmi vei bate în piept.
De nu, ochilor, oricât privirile curate
Veţi fi fântâni pârjolite de doruri, secate, uitate...
De nu, mâinilor oricât faţă-n faţă perechi,
Veţi fi ca doua cioturi vechi!
|
|