|
Dialog pe un singur nume
de Benone Burtescu
Îţi lunecă privirile câte-odată în partea cealaltă!
Luneci şi tu cu ele departe...
de parcă o singurătate ne-ar desparte.
Deşi alături, mi se face frică şi te strig,
Tu vii încet înapoi şi iarăşi suntem amândoi...
Şi într-o clipă grădina dragostei se umple de anemone.
Fata mea!
Da Benone!
Alteori mi se pare că işi strânge aripile pasărea iubirii măiastră
Şi mă cuprinde o tristeţe sihastră,
De parcă bâjbâi prin mine
Ca nişte amintiri printre ruine.
Nu scapă întrebărilor inimii de aş fugi oriîncotro.
Atunci te-ntreb disperat: mă mai iubeşti un pic?
Oho…
Desfid cuvântările savante, discursurile festive pline de gesturi galante,
Îmi place statul de vorbă cuminte,
Îmi plac tăcerile dintre cele câteva cuvinte...
Şi mai ales îmi place că tu,
Nu ai în suflet loc pentru NU.
Iar pentru DA,
Ai găsit mult mai frumos altceva,
Un fel de vorbă cerească ce doar pentru noi din slavă se coborî.
Ihi…
Şi a mai fost odată, când abia încercai drumul spre mine să-l înveţi
Că ai şi pustiit lumea de frumuseţi
Şi le-ai bâlbâit într-o noapte într-un somn încurcat şi târziu
Vreau să ştiu, să ştiu , să ştiu…
Şi-aştept să-mi întinzi o mână
Pentru a ieşi din pulberea comună,
Măcar ca-ntr-o nocturnă de Chopin,
Să agăţăm o clipă de eden,
Frumoşi ca într-o pânză de Giorgione
Spre alte lumi desăvârşind minunea,
Fata mea…
Benone…
|
|