Prin orice

de Benone Burtescu

Prin orice noapte bună şi bună dimineaţă
Îţi datorez frumosul ce mi-a lipsit în viaţă,
Prin cântul tău de seară peste dureri trecut
Îţi datorez tot dorul visat, dar neavut!

Tu ai făcut şi drumul, şi rostul să-nţeleg,
Îţi datorez lumina şi binele întreg.
De-ai şti ce-nsemnează deodată să înveţi
Beţie de miresme, furtuni de frumuseţi!

Când nu speram nimica deodată întâlnire
Pe-amurg de aşteptare cu chipul tău iubire!
De nu-mi simt gând cum arde, nici inima cum bate,
Cuvântul cum se frânge spus doar pe jumătate!

De nu ştiu pasu-ndată uimit cum se opreşte
Şi mâinile pe tâmple cum freamătă cereşte!
Şi vasul de alabastru... cum nu se sparge oare?
De dragostea prin care îl umpli, revărsare...

Un gând se limpezeşte prea fericit din plânsu-mi
Că nu îţi pot plăti decât cu mine însumi.